Studiile de caz sunt printre cele mai frecvente tipuri de conținut practicate în zona B2B. Ele există pentru un motiv clar de business: să convingă și alți potențiali clienți în alegerea soluției promovate.
O abordare tradițională este construcția problemă – soluție – rezultate. Funcționează pentru că este dezvoltată în jurul problemei clientului, așezată într-un context specific industriei, de exemplu, iar soluția și rezultatele pot fi relatate de o manieră strory driven. În acest fel, informația revine relevantă și pentru alt public, care se confruntă cu situații similare.
Sunt multe exemple din această categorie, însă mai jos vreau să vă povestesc despre un alt fel de studii de caz.
În SUA, Federal Reserve System este un fel de echivalent al Băncii Naționale de la noi.
Are în subordine 12 bănci federale împărțite pe regiuni, fiecare dintre ele acoperind o arie bine delimitată.
Federal Reserve Bank of Cleveland (The Cleveland Fed) se ocupă de zona formată din Ohio, Pennsylvania de vest, partea de nord din West Virginia și zona de est din Kentucky.
Iar The Cleveland Fed folosește multimedia storytelling pentru a-și prezenta munca și misiunea.
On the ground in Eastern Kentucky este o colecție de cinci studii de caz despre mici afaceri, despre cei care investesc în zonă, dar de fapt despre oameni obișnuiți și comunități.
Apropo de cum își deservesc comunitățile autoritățile publice de prin alte părți, că tot vin alegerile locale la noi.
Într-un tur de forță făcut în aproape două zile, un guvernator al băncii centrale și reprezentanți ai The Cleveland Fed au discutat despre credite, cum arta poate schimba comunități și viața oamenilor de acolo.
Scopul?
Pentru a înțelege provocările dar și oportunitățile oferite de zona respectivă și pentru a identifica și implementa practici care să genereze schimbări în bine în cadrul acelor comunități.
Deși Federal Reserve este cunoscută mai degrabă pentru politicile monetare și reglementări ale industriei bancare și financiare de pe Wall Street, un alt obiectiv mai puțin cunoscut este să îmbunătățească condițiile economice și de pe Main Streets (marea masă a populației).
Orice este asociat cu cuvintele bancă sau federal te duce cu gândul mai degrabă la reguli și reglementări.
Dar acesta este și motivul pentru care Federal Reserve face aceste studii de caz. Pentru a afla cum experimentează de fapt americanii economia, ce și cum înseamnă să o trăiești pe “câmpul de bătălie”.
Banca are date și informații, dar acestea nu spun multe despre experiența de la firul ierbii sau despre poveștile oamenilor și viața de zi cu zi.
On the ground in Eastern Kentucky este construit de o manieră care aduce mai degrabă cu un documentar – “să mergem și să găsim povești” și abia în subsidiar este despre The Cleveland Fed și rolul sau serviciile lor.
În studiile de caz clasice, clientul este eroul. În cazul The Cleveland Fed, eroul este comunitatea, iar clientul sunt toți cei care formează această comunitate în prezent, dar mai ales cei din viitor – businessuri, oportunități ce ar putea apărea ca urmare a noi politici sau programe de dezvoltare.
Băncile comerciale practică varianta problemă – soluție – rezultate pentru a-și promova produsele, inclusiv la noi (Banca Transilvania și BT Mic sunt exemple reușite), însă pentru băncile centrale sau autorități publice nu este o practică obișnuită, nici în piețe dezvoltate ca SUA.
Dar poate că ar trebui să devină.
Ca întotdeauna însă este nevoie de cineva, sau de mai mulți (board de exemplu), care să-și propună să facă lucrurile altfel și să vrea să schimbe.
Din punct de vedere content marketing, această atitudine este chiar centrul în jurul căruia construiești.
Mergem ca să ascultăm, să înțelegem cifrele și să vedem ce înseamnă în Eastern Kentacky că șomajul a scăzut cu 4% de exemplu – unde au apărut joburi, dacă au crescut salariile, cum merge economia etc.
Vrem să vedem cu ochii noștri și să înțelegem direct de la oameni cum lucrează împreună autoritățile locale cu comunitățile, cu băncile, cu organizațiile ce susțin dezvoltarea locală etc. și cum putem contribui noi ca să-i sprijinim.
Dr. Lael Brainard – Guvernator în boardul Federal Reserve System
Mai jos, Michelle Park Lazette, autoarea proiectului, despre munca din spatele unui proiect similar – Manufacturing under Pressure – publicat la începutul lui 2020.
Mai multe exemple de multimedia storytelling de la The Cleveland Fed găsiți aici.
Ilustrații clevelandfed.org și Unsplash.com