Utile

#dinMartie

1764 Vizualizari

Martie ce tocmai se încheie nu seamănă cu niciun alt martie, trăit de noi.
Frica este contagioasă. Dar la fel este și speranța, astfel că selecția din acestă lună cuprinde idei și gânduri ca să mergem mai departe și să construim de acum pentru ce va fi după covid-19.

Pentru leaderii de care avem nevoie

#1.
“Să stingem focul” este o prioritate de necontestat în această perioadă. În timpul ce ni s-a dat acum avem însă ocazia să ne punem întrebări și să reconfigurăm.

Despre “capitalism budist” este un material publicat acum câțiva ani și vorbește despre diferențele dintre business-ul și vânzarea pe bază de competiție versus colaborare, în care cea din urmă produce rezultate mai bune pe termen lung.

Știu că pare o teorie frumoasă, desprinsă din prelegerile academice sau din mediile aerisite de MBA, dar lumea după pandemie nu va mai fi la fel și poate ne-ar ajuta să reconsiderăm anumite practici. 

Mărturisesc că abordarea competițională este ceea ce am învățat și practicat multă vreme, și fără falsă modestie, viața m-a plesnit în față de câteva ori si mi-a arătat că greșeam (adică, în termeni cuantificabili, am pierdut).
Nu înseamnă că este valabil pentru toată lumea sau că nu-și mai are sens nicio formă de competiție, dar este un moment oportun să privim și dintr-un alt unghi.

Pe Charles H. Green, autorul articolului, îl citesc de ceva vreme, iar explicațiile sale legate de ecuația încrederii le consider evergreen, indiferent de business. Capitalismul budist are la bază încrederea, colaborarea și pune accent pe valoarea oferită.

Pentru generația Millennials și următoarele aceste valori contează mai mult, și se vede deja, dar în mod sigur, după criză, vor fi și mai importante, și sper că nu doar pentru ei.
#dereflectat și #deaplicat, dacă vi se potrivește.

#2.
Cu toții știm că onestitatea și integritatea sunt importante, dar ceea ce contează cu adevărat este ca leaderii să facă munca necesară pentru a construi o cultură în care aceste valori să fie evidente, în fiecare zi. Acum, mai mult ca oricând.

Sunt, pe scurt, ideile adunate de Gapingvoid – Culture Design Group – într-o serie dedicată vremurilor actuale, un ebook intitulat “Leadership in the time of coronavirus” – prima parte din cele trei anunțate.
Desenele lui Hugh MacLeod (care a ilustrat, pe lângă cărțile sale, și câteva din cele ale lui Seth Godin) completează inspirat ideile despre rolul și impactul culturii. #destudiat

Pentru content marketeri

#3.
Lucrezi în marketing? Grație internetului, te ocupi și de tehnologie.
Dezvolți software? Ești și copywriter.
Ai început un business? Felicitări, trebuie să te ocupi de tot.

În lumea de astăzi, avantajul competitiv nu mai este despre ce resurse și competențe ai. Este despre cum gândești.

Despre felul în care folosești informațiile culese din diverse discipline și le aplici în cazul tău particular.

Așa cred cei de la Article Group, care au pus laolaltă idei extrase din diverse domenii. I-au spus “Laws of creativity: The essential guide”, este prima parte și conține gânduri inovatoare de la istorici, economiști, scriitori, doctori, artiști, etc. #deinspirat

#4.
Jay Baer și echipa sa Convince & Convert au adunat opt metode prin care putem recicla conținutul creat deja, în această perioadă incertă.
Am câteva dubii legate de punctul 4 “Create a new show”, dar sper să găsiți idei bune în recomandărilor lor, pentru cazul vostru (format non-gated).

În loc de FOMO, JOMO = Joy of Missing Out 

Evadarea din vârtejul știrilor, chiar și pentru câteva ore, ne face bine. În vremuri stresante, pline de anxietate căutăm confortul, lucrurile familiare pentru a ne calma și regăsi.

#5.
Primul capitol din cartea “Keep Going” se numește “Every day is a Groundhog Day” și povestește despre filmul cu același nume, în care personajul principal se trezește în fiecare zi, în aceeași zi.
Cumva, cam ce trăim noi acum, când nu știm dacă astăzi este miercuri sau sâmbătă.

Pentru că nu poate schimba cursul evenimentelor, după multe repetiții, personajul din film descoperă lucruri mai profunde și mai interesante despre viață. Ceea ce sperăm și unii dintre noi.

“Keep Going” de Austin Kleon este de fapt o carte despre puterea de a o lua de la capăt, în fiecare zi, mai ales dacă lucrezi într-un domeniu creativ.
Toate cărțile lui sunt niște mici bijuterii, pentru că Austin este, conform propriei definiții, un scriitor care desenează, ceea ce spune mult.

“Am scris această carte pentru că aveam nevoie să citesc așa ceva” spune Austin.

Poate este valabil și pentru voi, acum?

#6.
Pe MarqueeTV putem vedea un spectacol de excepție, cu doi dansatori celebri și diferiți, dar uniți de dorința de a-și depăși limitele – Akram Khan & Sylvie Guillem în “Sacred monsters” (via Urban.ro).
Sunt disponibile și alte tipuri de spectacole: operă, dans, teatru, cu cont gratuit timp de 30 de zile.

Montreaux Jazz Festival oferă acces gratuit la 50 dintre concertele sale, dintre care multe clasice: Nina Simone, Deep Purple, Carlos Santana, etc. Accesul online permite și vizionarea unor documentare la fel de interesante (via DoR – Jurnal de Pandemie). Detalii aici.

Până la 1 iunie, Documentary Educational Resources (DER) oferă acces gratuit la parte dintre documentarele sale. DER este o platformă dedicată diversității culturale și combină producțiile media cu cercetările antropologice, etnografice etc. Mai multe informații aici.

#stamacasa #besafe

Ilustrații Gapingvoid.com și Unsplash.com

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele Articole

 
Copyright © Content Works 2024