Inspirație

iCEE.fest a murit, Trăiască UPGRADE 100!

1429 Vizualizari

Install the best version of yourself este sloganul UPGRADE 100, noua denumire a vechiului iCEE.fest, în ultima sa ediție desfășurată în 13-14 Iunie.
Și în acest an festivalul a inclus o defilare de tehnologii digitale și perspective de abordări disruptive în domenii variate: marcom și publicitate, giganți de tehnologie digitală, e-commerce, fintech, e-health, start-up-uri, video gaming, AR/VR, etc.

Sunt convinsă că UPGRADE 100 are semnificații diferite pentru fiecare participant, funcție de preocupări și preferințe profesionale sau personale, însă… 

Cu ce idei am plecat eu de la UPGRADE 100?

#1. Percepția este liniară, dar realitatea este exponențială!

O idee explorată nu doar de Salim ISMAIL, unul dintre invitații-star ai festivalului, ci și de alți speakeri. Inovația transformativă este un concept de vom auzi, probabil, din ce în ce mai des: experimente pornite de la maginea business-ului și care vor deveni în timp core business (cele care se vor dovedi de succes, evident).

Care este principala provocare în această abordare: cultura, as usual: cultura organizațională, dar și sistemul imunitar al unei societăți care reacționează defensiv, la nivel mondial, la orice tentativă de schimbare a status-quo-ului.  

Asta nu înseamnă să nu mai încercăm deloc, ci doar să fim conștienți de obstacole, să le asumăm și să ne adaptăm, în condițiile în care generațiile tinere au deja caracteristicile unei alte specii umane.

“Românii sunt mai nebuni ca alții și mă aștept ca multe idei să apară de aici” a spus Salim ISMAIL în prezentarea sa, ceea ce probabil va da curaj multora în explorarea ideilor lor. 

Prima ediție în format UPGRADE 100 a inclus și primul eveniment dedicat start-up-urilor în căutare de investori din domenii în care tehnologia digitală va schimba regulile jocului.

#2. “The more emotionally invested you are, the less critical you become”

Vorbele îi aparțin lui David JP Phillips din prezentarea “The magical science of storytelling”, iar demonstrația a realizat-o chiar la UPGRADE 100, cu publicul din sală, pe care l-a trecut prin diverse emoții, grație artei de a ne manipula emoțiile și chimia creierului.

Felul în care funcționează creierul uman și stimulii la care reacționăm, oricare dintre noi, a fost un subiect explorat, din nou, de mai mulți speakeri, fiecare cu propria sa abordare și/sau exemple din zona de publicitate și marcom. 

Indiferent de formă și context, însă, ideea rămâne aceeași: creierul reptilian (instinctual, primitiv) este responsabil de cele mai multe dintre acțiunile noastre și este o zonă de explorat de orice marketer.

#3. “Understanding of context requires knowledge of context”

Singura prezentare dedicată exclusiv marketingului prin conținut a fost susținută de Alex DOUGLAS – MANN, Senior SEO Director, iCrossing UK.
Realizată dintr-o perspectivă SEO, prezentarea a scos în evidență fapte adevărate și într-un context mai larg de abordare content marketing și anume:

Citatul de mai jos este un bun exemplu, negativ din păcate, de neînțelegere a contextului și de neadaptare la schimbările inevitabile, uneori.

#4. Mind the gap sau De unde ne vin ideile creative?

Una dintre cele mai aplicate și bune prezentări, în opinia mea, a fost cea susținută de Myles LORD – Serviceplan, Berlin.
Cele cinci zone identificate de Myles pentru creativitate în marketing: the product, the problem, the human insight, the zeitgeist, the moment. 

Fiecare arie a fost exemplificată printr-o campanie/idee, și toate exemplele au avut context (profunzime în abordare și impact în probleme reale, nu doar sclipici pentru două zile de expunere în social media), relevanță și utilitate pentru audiență pe termen lung.

Mai jos unul dintre exemplele prezentate: 18 Martie este “Equal Pay Day” în Germania, iar inițiativa companiei de transport public din Berlin a fost “BVG world’s first women’s ticket.

#5. Tendințe pentru 2020

Sintetizate de MullenLowe Profero printr-o comparație cu ce era valabil în 2010, brandurile de succes:

UPGRADE 100 – looking forward to install our best version for ourselves in 2020!

Ilustrații UPGRADE 100, Alex Douglas – Mann/iCrossing UK, Myles Lord/Serviceplan, Berlin.

Material publicat și în Marketing Focus.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele Articole

 
Copyright © Content Works 2024