Din acest noiembrie am ales să păstrez gânduri despre două proiecte dragi.
Voi reveni cu resurse de luna viitoare.
La începutul lui noiembrie s-a împlinit un an de când am pornit ContentWorks și este un prilej bun să reafirm ce-mi doresc cu acest blog.
Am povestit deja că sunt adepta teoriei lui Viktor Frankl: cu cât țintim mai sus cu atât șansele să ne atingem potențialul sunt mai mari, iar progresul apare atunci când depunem eforturi constant către un obiectiv ales.
Nu sunt specialistă în multe domenii (nici nu mi-am propus și nici nu cred că este posibil) dar sunt convinsă că teoria domnului Frankl poate fi aplicată în orice demers pe care ni-l propunem.
Mi-am propus ca acest site să fie platformă și sursă de idei și de exemple din zona content marketing, care ne pot ajuta, inspira și, nu în ultimul rând, ne pot învăța să fim mai buni în marketingul pe care îl practicăm zi de zi.
Exemplele și ideile despre care povestesc îmi doresc să fie o sursă de informare pentru orice vrea și își dorește să înțeleagă fenomenul content marketing și să aplice o astfel de strategie, abordare care în România este la început.
Nu pretind că dețin adevărul absolut, dar voi căuta să aduc în față și să povestesc despre subiecte care ne provoacă să gândim altfel sau ne fac să ne punem întrebări, pentru că doar așa putem încerca întâi, apoi schimba mersul lucrurilor și în final putem progresa, ca indivizi, companii și societate.
De asemenea, cred la fel de mult în puterea exemplelor pozitive, și mai puțin, spre deloc, în cea a celor negative. Este legat cumva tot de ceea ce explica Viktor Frankl în video legat de educație: aspirațiile sunt cele care ne ajută să creștem.
În era tehnologică de astăzi experimentul este parte din job description pentru orice marketer, indiferent de companie sau piață. Îmi doresc să vă fac curioși, implicați și asumați, să căutați perspective diferite prin care să ne uităm la lume, chiar atunci când facem marketing pentru business-to-business.
Și, nu în ultimul rând, îmi doresc să vă doriți să învățăm, să practicăm un marketing care este interesant, care ne încântă și care empatizează cu publicul nostru – să fie un conținut creat pentru ființe umane, nu pentru motoare de căutare.
Zilele trecute am participat la prima Conferință Angajez 45+.
Este un proiect de aceeași vârstă cu ContentWorks și este un demers în care sunt implicată ca voluntar, pentru că este o cauză în care cred. Am povestit la un moment dat unui prieten despre acest proiect și el a sintetizat ideea sugestiv:
Când un organism nu mai are resurse în corp va apela la toate vitaminele și rezervele pe care le poate accesa pentru a supraviețui.
În această fază suntem și noi – România lui 2019, societatea românească, în general, și piața muncii în special.
Am văzut la Conferința Angajez 45+ oameni trecuți bine de prima tinerețe, dornici de muncă și de sens, dar refuzați de o societate opacă, ascunsă în spatele procedurilor și a nepăsării, de fapt.
Am văzut la Conferința Angajez 45+ oameni trecuți bine de prima tinerețe, dornici de muncă și de sens, dar care s-au luptat cu aceeași societate opacă și au răzbit – unii să-și găsească un job, alții să se simtă utili, iar alții în căutare de noi sensuri.
Am văzut la Conferința Angajez 45+ oameni dornici de muncă și de sens, din partea companiilor incluzive (puține, deocamdată) care au demonstrat că lucrurile se pot schimba DACĂ ne propunem: așa schimbăm mentalități, proceduri și, în final, rezultate.
Am văzut la Conferința Angajez 45+ oameni dornici de muncă și de sens, care și-au dedicat timpul și competențele pentru a pune umărul la un demers care nu-i vizează în mod direct, poate, dar sigur ne vizează pe toți, în final – în familie, între apropiați, în companie și în societate.
Integrarea candidaților 45+ este un proiect la început de drum și va necesita efort, susținere și anduranță, dar primii pași au fost făcuți. Nu mai există drum înapoi.
Sensul pe care îl căutăm toți în viață poate veni, câteodată, din sensul oferit altora.
Găsiți mai multe detalii despre proiect pe site-ul Angajez 45+.
Imaginea de mai sus este de la Muzeul Nicolae Minovici, locul de desfășurare al evenimentului și gazda unei colecții de fotografii din perioada interbelică.
Ilustrație Unsplash.